Localizare: la 1 km sud de localitatea Bixad, comuna Malnaș, județul Covasna; pe un promontoriu ridicat la dreapta Oltului, în dreptul gării CFR, imediat la nord de cariera de piatră; alte denumiri: Bicsadul Oltului; Cetatea Șa; Várvopoja

Relief: un deal stâncos cu capătul sudic, mai îngust, triunghiular, ridicat cu cca 47 m deasupra văii Oltului, separat de restul platoului înalt de trei rânduri de șanțuri. La vest, masivul este delimitat de pârâul Rachitaș (Rakkotyás) care se varsă în Olt. Suprafața închisă de șanțul exterior măsoară în jur de 1.8 ha, dar aceasta trebuie să fi fost mai mare cu cel puțin încă jumătate de hectar — distrus în sectorul sudic de o carieră de piatră. În prezent situl este acoperit în proporție de 70% de pădure de foioase și arbuști.

 

Istoricul cercetărilor: La începutul secolului XX Ferencz Lászlo și Alexandru Ferenczi  fac prime săpături. În urma cercetărilor din 1946 și 1949 Zoltán Székely stabilește o secvență stratigrafică pentru capătul sudic al sitului, vizibil în urma tăieturii promontoriului pentru exploatarea de piatră. Stratul de cultură, gros de 1.5 m, avea la bază o depunere de tip Ariușd cu ceramică pictată cu modele geometrice, cu o grosime de 75 cm, suprapusă de un strat cu ceramică dacică. Deși amintește doar două depuneri, între materialele menționate se regăsesc  și obiecte din epoca bronzului (cultura Wiettenberg). Dintre vasele de tip dacic sunt descrise fructiere și cești dacice (cățui). În depunerea de epocă dacică (la 1 m adâncime, 7 m de zidul de incintă, în SII/1949) menționează că ar fi găsit un mormânt de incinerație în urnă, alături de care se aflau două cești cu toarte. Viorica Crișan descrie urna ca fiind un vas bitronconic de culoare neagră, cu gura largă și buza evazată.

 

„La distanţă de cca. 6 km de Vápavára, se află pe malul drept al Oltului, pe o stânca înaltă, ruinele unei fortăreţe medievale, „Cetatea Şoimilor”, cu un zid făcut cu mortar, de aceeaşi factură ca acela de la Vápavára. Această fortăreaţă medievală e amintită în anul 1421 de un document istoric. Se poate presupune că şi cetatea Vápavára e contemporană cu „Cetatea Şoimilor” (Sólyomkő). Faptul poate fi dovedit şi de obiectele găsite în cursul săpăturii. Aceste 2 cetăţi nu intrau în grupa cetăţilor principilor Transilvaniei, ci erau cetăţi private ale unor grofi bogaţi. Au fost făcute probabil în sec. XIV-XV şi, neavînd importanţă, au fost părăsite de timpuriu. Acest fapt arată că în terenul cetăţii Vápavára nu s-au găsit deloc urme de clădiri medievale şi că materialul medieval descoperit e foarte sărac.”

(Z. Székely, Opere Alese, 2012, p. 55)

Cronologie: locuiri din eneolitic (Ariușd) și epoca bronzului. În perioadă medievală, în capătul sudic al promontoriului, s-a construit o cetate. Nu s-au identificat referiri la aceasta în documentele păstrate ale vremii. Cetatea medievală este alcătuită dintr-o incintă ovală cu axa lungă orientată N-S, afectată de carieră. Pe latura E-V măsoară 27 m. Zidul cetății a fost lucrat din piatră legată cu mortar, având lățimea de 1.6 m. În partea nordică a incintei se află un turn pătrat ce măsoară în interior 3 x 3 m, având ziduri groase de 2 m. Materiale ceramice de epocă dacică se găsesc la suprafață pe o zonă extinsă, inclusiv în exteriorul celui de-al treilea șanț de apărare.

Fortificație: nu se cunoaște datarea șanțurilor. Șanțul exterior, săpat în stâncă are o lungime de 157 m și o lățime în partea superioară de 10 m, fundul alveolat, și o adâncime de 2.53 m.

 

Abundența materialului arheologic (inclusiv dacic) la suprafață, distribuția sa pe o arie însemnată, precum și aspectul sitului — acela de promontoriu barat, par să indice funcționarea sa ca o așezare fortificată — în epocile preistorice. Suprapunerea descoperirilor din mai multe epoci subliniază importanța locului aflat la intersecția a două culoare de comunicație: unul nord-sud, pe culmile înalte spre depresiunea Ciucului și altul spre vest, spre depresiunea Baraolt.

Bibliografie

Harta

contentmap_plugin