Localizare: pe malul drept al Oltului, în punctul cel mai îngust al defileului Oltului de la Jigodin-Băi; denumiri: Jigodin I; Dealul Morii; Malomföld.

Relief: un bot de deal cu pante line spre est și sud și abrupte spre vest și nord, ridicat cu 50 deasupra Oltului care curge chiar pe la poale, pe latura nordică; localizat la extremitatea estică a dealurilor înalte cu fundament eruptiv ce fac parte din Munții Harghita. Platoul superior are o formă neregulată, cu axul lung orientat NE-SV și cu o înclinație generală a reliefului spre est. Accesul pe sit se făcea, cel mai probabil ca și astăzi, pe o șa lină aflată în partea de sud a platoului, șa ce cotește spre vest, spre baza dealului. Un zid de piatră neprelucrată legat cu pământ închidea complet platoul pe toate laturile. Suprafața închisă de incintă măsura cca. 0.34 ha.

Istoricul cercetării: Situl intră alături de celelalte două fortificații de la Jigodin în atenția lui Orbán Balázs, și apoi a lui Alexandru Ferenczi. Primele săpături sunt făcute de colectivul condus de Mihai Macrea în 1950. Săpături sistematice au fost executate cu întreruperi începând cu 1980 (Ann Dodd-Oprițescu, Szács János, Zoltán Székely). Cele mai recente săpături sunt conduse de Viorica Crișan, ultimele două campanii de cercetări fiind cele din 1998 și 2000. În 1997 situl a fost grav afectat de instalarea neautorizată a unei antene de telecomunicații ocazie cu care jumătate din platou, stratul de cultură și zidurile de incintă de pe laturile vestice și nord-vestice au fost nivelate cu buldozerul și împinse pe pantele abrupte ale dealului. Cantități însemnate de materiale au fost descoperite în pământul excavat. Peste latura sud-vestică a fortificației și pe șaua de acces s-au construit în ultimele două decenii case de vacanță.

Fortificația: zidul, de 2.5 m lățime, a fost construit din blocuri de piatră neprelucrată, de origine locală, foarte probabil exploatată chiar din sit, de forme și mărimi diferite, legate cu pământ umed, bătătorit. În funcție de terenul pe care a fost amplasat, de natura stâncii din fundament și de înclinația pantelor, constructorii din vechime și-au adaptat tehnica de fundare și stabilizare. Pe latura sud-vestică cercetările au pus în evidență faptul că zidul a fost fixat într-un șanț cu profil în V, săpat inițial în fundamentul stâncos al dealului. Șanțul de fundație, adânc de 1.20 m, a fost umplut cu piatră mărunțită și pământ bătătorit pentru a forma o suprafața plană, o platformă pe care s-au așezat pietrele din zid. Pietrele mai mari și cu fețe mai regulate au fost alese pentru a forma fețele zidului, cele mai mărunte fiind așezate în zona centrală, în emplecton. Datorită distrugerii în timp a zidului acesta a ajuns să se păstreze sub forma unui val de pământ cu miez de piatră, pe alocuri înalt de doar 40 cm. Pe latura nordică unde stânca a fost relativ plană, nu s-a mai săpat șanț de fundație, pietrele zidului fiind așezate direct pe stâncă și fixate într-un strat de lut galben. Pe exterior, fața zidului a fost susținută de un rambleu de piatră mărunțită fixat într-o treaptă săpată la exteriorul zidului de incintă.

Stratigrafie și cronologie: pe platou, în apropierea zidurilor, sub stratul de humus de 2025 cm grosime se află stratul arheologic, gros de 4050 cm, de culoare cenușie. Deși nu s-a evidențiat decât un singur nivel, cel corespunzător perioadei dacice (sec. I a. Chr. — I p. Chr.), în alveolări sau descoperit și materiale mai vechi din prima vârsta a fierului (cultura Gava). Acest lucru, ca și descoperirile de materiale ceramice dacice mai vechi, specifice secolului II a. Chr. în poziție secundară, alături de alte materiale din prima vârstă a fierului, pe pantele vestice ale dealului, sub pietrele prăbușite din zid, sugerează că la momentul ridicării zidului, cândva în secolul I a. Chr., platoul a fost nivelat, iar urmele anterioare de locuire au fost împinse pe pante. Descoperirile mai semnificative datează din secolul I p. Chr. Situl a funcționat până în preajma războaielor de cucerire ale romanilor, fiind distrus printr-un incendiu — cu această ocazie ori imediat ulterior acestora.

Ateliere de prelucrare a metalelor: pe latura sudică a platoului și pe șaua de acces au fost descoperite de-a lungul timpului mai multe locuințe de suprafață, rectangulare, cu dimensiuni variate (L45 x 4 m, L5: 3.5 x 4 m) al căror inventar (creuzete, zgură, minereu de fier, nicovale) sugerează că în interior se prelucrau metale. Ele au fost denumite «locuințe atelier». Erau prevăzute cu vetre mari amenajate cu pietre, îndelung folosite. Locuința-atelier (L4), cercetată în 1998 și 2000, a fost construită pe talpă de piatră, din bârne de lemn și împletitură de nuiele amestecată cu lut. Cel puțin alte două construcții au fost distruse în momentul amplasării antenei de telecomunicații în 1997. Aceste ateliere poartă urmele unui puternic incendiu, ele fiind distruse anterior momentului distrugerii zidului de incintă, deoarece pietrele din zid au fost descoperite deasupra resturilor de ateliere.

Clădire cu absidă: în centrul platoului au fost cercetate parțial trei clădiri rectangulare de suprafață, construite din bârne, pe structură de stâlpi (diametru 20 cm, fixați în gropi de 0.801 m adâncime). Cea mai mare dintre cele trei clădiri (3.6 x 7.4 m) avea latura îngustă absidată, marcată de gropi stâlpi și orientată spre nord.

Bibliografie

Harta

contentmap_plugin